Dezbateri fundamentale: Definitia succesului

Am urmărit o serie de documentare foarte bune despre criptografie (vi le recomand). O idee importantă este că la început trebuia să descriem pe larg obiectul care era subiectul mesajului transmis. De exemplu, dacă aș fi vrut să vă povestesc despre un pom aș fi desenat un pom. Acum scriu pom și știți despre ce este vorba. În timp hieroglifele s-au contras în ideograme și apoi în litere. Practic numărul de litere a scăzut constant. Am contras mesajele. Platon considera că toți pomii sunt instanțieri imperfecte ale ideii pure de pom. Mesajele sunt foarte centrate pe esențial, pe idee.

Deși e eficient la nivel de spațiu utilizat pentru mesaj, contracția comunicării la idei din ce în ce mai pure ne-a făcut să dezbatem din ce în ce mai prost. Foarte multe dezbateri nu mai urmăresc compararea unor măsuri sau valori, ci urmăresc să încadreze o idee la dreapta sau la stânga, în democrație sau totalitarism. Cuvintele astea par să economisească timp și să termine demonstrația logică, am demonstrat că o măsură este de dreapta/stânga deci este bună/rea. Sau am ”reușit” să demonstrez că o măsură este democratică/totalitară deci este benefică/dăunătoare sau morală/imorală. De fapt am ajuns să nu mai demonstrăm nimic prin aceste dezbateri pentru că pierdem infinit de mult timp să discutăm despre:

• ce este democrația
• ce este inclus în democraţie şi ce nu este inclus în democraţie

Dezbatem pe definţii. Toată dezbaterea se duce pe a include ideea sau adversarul într-o categorie care este aprioric rea sau bună. Cuvintele astea generice sunt atât de abuzate şi de des folosite încât eu sincer nu mai înţeleg ce înseamnă. Mai mult, cred că fiecare înţelege altceva prin democraţie, bine, libertate etc. Dezbaterile de genul ăsta ajung să se repete până la nivel de frază şi topică. Este un miracol dacă o dezbatere despre libertate nu o să conţină şi fraza libertatea mea se opreşte unde începe libertatea celuilalt... Deşi sună inteligent, această frază nu aduce prea multă informaţie la masă cât timp defineşte libertatea individuală în funcţie de libertatea individuală a altuia. Nu ştim dacă altul are acelaşi tip de libertate, sau o libertate complementară. Nu ne ajută cu nimic de fapt.

Ca test întreb orice grupă nouă de debateri dacă ar vota cu cineva care promite că rezolvă problema câinilor vagabonzi. Aproape toţi votează da. Pe urmă îi întreb ce au votat. "Rezolvarea", îmi răspund. Ce presupune rezolvarea nu îi mai interesează. Delegăm şi ascundem foarte mult sub cuvinte. Din cauza asta nu întrebăm cum şi de ce. Din cauza asta votăm cu "Nu ne vindem ţara", "Cheia e la tine" şi "Să trăiţi bine". Din cauza asta nu ne întrebăm de unde se vor mări pensile şi cum o să scadă taxele. În momentul în care am începe să întrebăm cum s-ar implementa o idee am distruge orice dezbatere politică actuală.

99% din români sunt "creştini". Asta înseamnă că cred în Dumnezeu, în Creaţie, în Biblie, în interpretarea literală a Bibliei. Susţin ei biserica? Se comportă omenos în societate? Sunt pro sau anti avort? Vor religie în şcoli? Nu ştim ce vor şi ce este mai bine. Ştim doar că 99% sunt creştini.

x% din români sunt eurosceptici. Vor ei desfiinţarea UE? Au probleme cu reprezentativitatea? Îi deranjează reprezentativitatea şi deficitul de democraţie? Îi deranjează birocraţia UE? Au probleme cu politica de liberalizare a pieţei gazelor? Ce înseamnă că sunt eurosceptici?

Definiţiile şi cuvintele cu înţeles specific ar fi trebuit să ne ajute să scurtăm comunicarea. Practic ele sunt un fel de scurtătură în gândire. Toată lumea vrea să fie o democraţie. Până şi statele totalitare ajung să se intituleze democraţii. Poblema apare când mergem pe scurtături care nu mai ştim unde duc sau de unde au pornit. Avem comunicare mai rapidă. Avem un cuvânt care descrie un întreg sistem de guvernare, dar acesta este folosit în atât de multe situaţii nepotrivite încât nu mai înseamnă nimic.

Şi invers este foarte comod ca cineva să fie: comunist, fascist, panicard verde, golan, băsist, antenist, atei-satanişti, pupători de moaşte, asistaţi social etc. Proteste de mii de oameni care strigă pentru Roşia Montană, anti-corupţie, anti-partide, anti-corporaţii, anti-privatizare sănătate, anti- confiscarea Revoluţiei, sunt reduşi la un cuvânt sau o frază. Românii care nu au putut vota în diaspora au fost "agitatori". E mai comod să clasifici denigrator decât să vezi ce vor ăia. Dacă începi să vezi ce vor ăia trebuie să gândeşti, să îţi pui probleme. Lumea ta este pusă sub semnul întrebării. Poate eşti forţat să le răspunzi articulat. Poate nu poţi. Poate ridică probleme legitime la care nu ai răspuns de pe poziţia ta. Mai bine îi pui într-o cutie, pui o etichetă pe ea şi speri să dispară. Doar că nu o să se întâmple asta. Dacă nu demontezi ideea, ea va reapărea, va evolua, va câştiga noi adepţi şi vei rămâne în minoritate.

Într-o dezbatere asigură-te că tu şi adversarul vorbiţi de acelaşi lucru. Încercă să nu faci dezbaterea pe definiţii. Tot ce ocupă mai mult de 10% din dezbatere nu mai ţine de definţii şi e un argument în sine. Dacă dezbaterea este prea mult despre dacă ceva este într-o categorie sau alta înseamnă că ceva este greşit. Dezbaterea trebuie să fie despre dacă a>b sau b>a, nu despre a sau b aparţin categoriei c.

De ce nu a mers el la vot

Mersul cu taxiul e bun pentru eşantionare. În afară de înjurături, taximetriştii sunt foarte diferiţi între ei. De la cel cu o viaţă mai complicată decât o telenovelă până la cel de azi.

- Aţi mers la vot?
- Nu...
- A... ok..
- M-am rătăcit în Făgăraş. Eram pe traseu şi am pierdut marcajul.
- Aha.
- Au tăiat ăştia tot frate, au tăiat şi copacii cu marcaj. Să-mi bag ¤#"% în ei. Trebuia să ajung de pe triunghi roşu pe pătrat albastru şi am ajuns în ¤#"/.
- Uau! Cred că e infracţiune asta. Sau era. Sigur este distrugere de semne. (nu există în cod dar ar trebui să fie).
- Ne-am rătăcit patru ore, am ieşit din munţi pe la 11. Nu mai era de vot. Am ajuns la o râpă, unul a luat-o la stânga, unul la dreapta şi eu am luat-o prin râpă... eram trei, eu şi doi prieteni. Să dea dracu dacă am mai văzut aşa ceva. TOT era tăiat absolut tot. Sper să se prăvălească muntele pe Victoria. Să nu mai taie nimic. N-am găsit nici unul nimic. Până la urmă tot după urmele de mistreţ ne-am luat ca să ajungem la râu că altfel rămâneam pe acolo. Pe urmă se plâng că vin peste ei mistreţi şi urşi.
- Dacă au rămas fără casă, n-au ce să facă. Da nu cred că ţăranii taie pădurea, mai mult corporaţii. Ţăranii încearcă să-i oprească, dar când vine poliţia nu se întâmplă nimic.
- Exact! Când lucram acolo vedeam 5-10 camioane cu lemne pe acelaşi bon. Schimbau bonul numai când îi prindea. Puneau numai fără permis să conducă. Ai văzut acum o săptămână accidentul cu 4 morţi?
- Nu cred, nu.
- A trecut unul fără permis şi a dat cu buştenii peste ei. A ras 4 oameni. Aşa îi lasă să conducă.
- Dumnezeule.
- Am lucrat şi eu pentru ei şi am plecat de inimă rea... nu ştiam, dar nu am mai suportat când am văzut. Câte zece camioane plecau cu un singur bon de la Ocolul Silvic. Nu le zicea nimeni nimic. ¤"%#" în gură să-i )%¤". Da când am plecat le-am făcut-o. Am intrat cu maşina într-o stâncă şi am făcut-o praf. N-o mai repară. Doi ani am mers dup-aia să plantez ghindă. Am plantat de nu mai ştiu de mine.
- Să vă răscumpăraţi.
- Să încerc...

Dezbateri fundamentale: Om vs. societate

După discuţia cu Bogdan care trainuie niște debateri la CNMV am decis să scriu o serie de articole despre dezbateri fundamentale. Seria asta de articole se adresează persoanelor care au făcut dezbateri sau care au o înțelegere bună a ideii de argument, afirmație, raționament, exemplu.

Dacă eşti dintre oamenii care ascultă un exemplu care ilustrează un raţionament şi pe urmă contrazice exemplul, poţi să închizi calculatorul; internetul s-a închis pentru azi.

Mă refer la oamenii cărora le dai un exemplu despre reducerea taxelor pentru că asta încurajează inovaţia şi ei te înjură pentru că eşti vândut străinilor....

Om vs. societate

Dezbaterea om vs. societate este probabil să apară în multe discuții de politici publice sau despre valori morale. De exemplu, ascultăm toate telefoanele, înregistrăm mailurile, cerem buletin la cumpărarea unei cartele de telefon, punem pe toată lumea să ţină caloriferele la minim 18 grade, cerem avizul asociaţiei de proprietari dacă cineva vrea să aibă câine, publicăm cazierul judiciar al fiecărei persoane, etc.

De la început trebuie să nu intrăm în dezbateri fără sens: omul este important, dar societatea este importantă, dar societatea este formată din oameni etc. Discuţia asta se învârte în cerc şi nu face decât să arunce truisme:
şi societatea şi omul sunt importante şi societatea este formată din oameni şi oamenii de obicei trăiesc în societate. E ca şi când pentru a determina culoarea unei mese îi măsurăm lungimea.

Ca să ajungem la nişte rezultate cu sens/dezbaterea să fie bună şi să câştigăm multe puncte, trebuie să avem nişte criterii. Nişte criterii la care m-am gândit sunt: utilitarismul măsurii, potenţialul de abuz, alternativele măsurii, răul activ vs răul pasiv.

Pe utilitarism va câştiga întotdeauna societatea, dacă partea care susţine individul nu este capabilă să facă o analiză atentă a subiectului şi uneori chiar şi în acest caz. Utilitarismul e puternic pentru că oferă rezultate măsurabile, dar este înfricoşător pentru că utilitarist este raţional să punem câte un dispozitiv de urmărire pe fiecare om.

De exemplu ne uităm la cât rău produce o faptă de corupţie şi la cât rău produce ascultarea tuturor telefoanelor cetăţenilor. Adunând contabiliceşte aceste răuri ne iese că este mai rău să scape fapta de corupţie decât să ne fie ascultate telefoanele. De fapt, aici este folosită o premiză insuficient demonstrată: că ascultatul telefoanelor poate descoperi fapta de corupţie. În unele cazuri poate descoperi fapta de corupţie, în altele persoanele vizate sunt mai inteligente, iar în unele cazuri corupţia reiese din documente. Deci într-o dezbatere despre ascultatul telefoanelor, ar fi bine să fie măsurat cât din corupţie poate fi prinsă cu ascultat telefoane. Dacă un procent mic poate fi prins, deja argumentul scade în relevanţă.

În acelaşi timp, o premiză insuficient demonstrată este faptul că ascultarea unui telefon nu produce nici un prejudiciu persoanei ("nu ai nimic de ascuns"). În general este adevărat, dar argumentul pentru ascultare nu mai este atât de puternic în momentul în care încep să fie contabilizate şi cazurile de abuz (pe larg mai jos). De exemplu guvernul obţine informaţii despre faptul că un protestatar are o amantă. Cauza pe care o susţine protestatarul poate să fie oricât de legitimă. Guvernul are o armă care îi permite să joace murdar: îl poate ameninţa pe protestatar cu divulgarea informaţiei. Societatea nu câştigă nimic din  faptul că află că protestatarul are o amantă, dar pierde dacă el poate fi şantajat cu fapte fără legătură cu protestul.

În concluzie, contează foarte mult nivelul la care se poartă dezbaterea. Dacă dezbaterea se poartă principial situaţia este mai grea pentru cei care apără individul. De asemenea, dacă discuţia conţine aspecte de implementare (ascultarea automată a telefoanelor, ascultarea cu mandat de la judecător, comunicarea ascultării pesoanei vizate la finalul anchetei, etc.) este mai greu de susţinut cazul de către cei care apără individul.

Sunt de asemenea situaţii în care societatea încearcă să impună reguli asupra unui grup de persoane aflate într-o situaţie specială/privilegiată. De exemplu ridicarea imunităţii unui parlamentar. În situaţia asta calculul utilitarist este mai uşor de făcut pentru că sunt cunoscute garanţiile de care se bucură parlamentarul. Utilitarist, societatea are minime avantaje de pe urma imunităţii paralamentarilor. Argumentele pentru păstrarea imunităţii ţin de posibilitatea de abuz şi de imaginea publică a parlamentarului. Din punctul de vedere al societăţii logic ar fi să scadă posibilitatea de abuz şi să nu îi pese de imaginea publică a parlamentarului. Adunate cele două valori nu depăşesc interesul  societăţii de a scăpa de un parlamentar corupt.

Riscul de abuz trebuie evaluat după formula:

risc = probabilitate X impact

În situaţia noastră riscul este dat de probabilitatea ca o autoritate publică să asculte abuziv telefoanele înmulţit cu impactul negativ asupra individului respectiv. Probabilitatea este greu de determinat, dar putem să facem nişte estimări. De exemplu, este improbabil să fie ascultată toată lumea tot timpul. Ar fi un efort care nu aduce nici un beneficiu. Cu toate acestea pot să fie ascultaţi oameni incomozi pentru putere: activişti, protestatari, jurnalişti, intelectuali, grevişti, opoziţie, "eco-anarhişti" etc. Cât de probabil să se întâmple asta ţine de garanţiile pe care le avem şi de cât de uşor le este autorităţilor să scape. Cazul Watergate a fost vorba despre opoziţie. În cazul Snowden a fost vorba despre toată lumea. În România, serviciile secrete sunt mai interesate de ecoanarhismul protestatarilor decât de corupția corporațiilor. Probabilitatea să fie ascultați oameni aiurea pare destul de ridicată. Care este impactul? În multe situații prin ascultare pot fi aflate lucruri banale sau stupide: x îi spune dovlecel iubitei lui, z sforăie, y are diaree, m este impotent sau l este gay. Oricare dintre astea nu ar avea efecte devastatoare asupra persoanelor (mai puţin partea cu gay pentru că România este homofobă). În alte situaţii am putea afla că t vrea să cheme un anumit martor într-un proces, r vrea să cumpere o nouă tehnologie, g urmează un tratament antidepresiv, etc. Deci impactul poate fi mare în unele dintre cazuri. Per total analiza asta nu foloseşte la mare lucru pentru că nu putem să adunăm valorile obţinute, dar putem să comparăm epiric ce enumerăm ca riscuri cu beneficiile presupuse de măsură.

Din nou jocul pe care îl poate face persoana care ţine cu individul este unul pierdut din start. Utilitarist beneficiul cumulat pentru societate va fi întotdeauna mai mare decât răul suferit de indivizi. Aici mai intră în joc şi 50 de ani de mentalitate comunistă în România ( la celelalte ţări nu am o explicaţie logică) în care tot ce nu ţine de lucruri de bază ca terorism nu are importanţă. Deci degeaba explici despre viaţă intimă că nu te va asculta nimeni.

Potenţialul de abuz vs. mecanisme de control

Latinii aveau o vorbă: cine îi păzeşte pe străjeri? În exemplul nostru cu ascultatul telefoanelor (şi recent cu înregistrarea cartelelor, intrarea pe calculator fără mandat, wifi doar cu buletinul) paznicul este SRI (şi restul de nu ştiu câte servicii secrete). Întrebarea legitimă este care este potenţialul de abuz şi cine îl supraveghează pe SRI.

Potenţialul de abuz poate fi şi el evaluat după formula de la punctul anterior, dar discuţia despre potenţialul de abuz se pune în contextul legii şi al mecanismelor de control. În prezent SRI dă rapoarte către preşedinte şi răspunde în faţa comisiilor parlamentare. Teoretic ascultările se fac cu mandat. Rămâne să ne întrebăm şi să dezbatem argumentat dacă mecanismele astea sunt suficiente ca să prevină abuzurile.


La potenţial de abuz susţinătorii individului ar trebui să disece mecanismele de control la nivel de principiu nu de aplicare. Pentru că dacă critică numai aplicarea nu este suficient pentru a combate ascultarea telefoanelor. Susţinătorii societăţii pot chiar să accepte deficienţe de implementare ale controlului dacă reuşesc să demonstreze că principiile sunt corecte. Per total înseamnă că trebuie efectuate mici schimbări la control, dar că ascultarea rămâne. Glonţul de aur pentru ambele echipe este un exemplu de abuz sau un exemplu de mecanism de control care a prevenit abuzul.

Alternative vs. specificitatea lucrului interzis


Ca mijloc de contra-atac pentru cei care susţin individul sunt foarte importante alternativele. În exemplul nostru cu înregistratul cartelelor şi al reţelelor wifi este relevant că putem prinde terorişti şi corupţi prin alte metode. În multe cazuri convorbirile telefonice sunt aberante, codate sau fac referire la nume şi evenimente necunoscute, deci sunt greu de folosit ca probă. Mai uşor este când se obţin înregistrări ambientale sau documente care probează corupţia. Într-un cadru privat nişte terorişti sau corupţi s-ar putea să vorbească mai pe şleau, iar documentele probează mult mai puternic circuitul banilor, cronologia actelor (gen cineva semnează un document de achiziţie înainte de a fi numit reprezentant legal).

Pe discuţia legată de alternative cei care susţin societatea au două argumente principale: uşurinţa aplicării măsurii şi preponderenţa folosirii lucrului reglementat pentru fapte ilegale. Uşurinţa folosirii măsurii este după părerea mea un argument slab. Nu ne interesează ca cetăţeni cât de uşor sau bine le este aturităţilor ci cât de bine ne este nouă. Deci dacă prevenirea teroriştilor sau a corupţilor este grea, autorităţile trebuie să muncească mai din greu.

Celălalt argument este că lucrul interzis/reglementat este preponderent folosit pentru a face rău. La cartele sau wifi nu prea ai cum să susţii asta. În alte cazuri lucrul respectiv este rău în sine şi nu există motive legitime ca să le păstrăm: bancnota de 500 de euro este folosită în principal de infractori sau " droguri date rape".

Ideea este că este simplu să distrugem societatea cu anarhie ca să păstrăm drepturile primitive ale omului, la fel cum este simplu să ajungem să trăim într-o utopie dictatorială unde totul este interzis dar oamenii sunt în siguranţă. Ce este cu adevărat greu este să cântărim cât restrângem din libertăţi pentru ca libertăţile să nu se anuleze reciproc.

Alocarea responsabilităţii

Pasul 1: Avem o resursă

La Obor s-a construit o fântână. Toată* lumea este fericită**: oamenii dimprejur își pot lua apă curată de la 175 m adâncime. Pensionarii merg mai puțin, lumea consumă mai puține peturi pentru apă. Apa e mai curată. Există o senzație plăcută de țară: nu te mai duci să cumperi apă de la magazin ci iei apă de la izvor, deși stai în confortul orașului.

Pasul 2: Avem o problemă

Din păcate așa-i românu: îi dai un deget și îți ia toată mâna. Vin unii cu un cărucior plin cu bidoane să ia apă. Uneori vin și florari să ia apă pentru florile lor. Cel mai rău e că vin toți apucații din alte sectoare să ia apa pusă pentru cetățenii cu domiciliul în sectorul doi.

Pasul 3: Soluțilii

Primele propuneri au fost de desființare a izvorului pentru că se face abuz. Așa s-a procedat și când veneau florarii la cișmeaua din țarcul de câini. Dacă oamenii abuzează, trebuie închis. 

Din fericire, autoritățile chiar își doreau să găsească o soluție așa că s-a decis că să se pună un funcționar care să ceară buletinul tuturor celor care vor să ia apă. 

S-a decis că nu e ok să primești apă dacă nu ți-ai plătit taxele sau ai comis infracțiuni. Din momentul respectiv, funcționarul solicita copie buletin, cazier fiscal de la ANAF, certificat de atestare fiscală de la DITL Sector 2 și cazier judiciar.

Mai rămăsese problema celor cu cărucioare sau cu bidoane prea mari. S-a decis că nu se mai poate lua apă decât în bidon omologat de serviciul dezvoltare urbană direcția ape potabile (răspuns în 30 de zile după plata taxei de omologare).

Soluția propusă era totuși anevoioasă, așa că s-a decis să se ofere oamenilor și varianta mai civilizată. S-a organizat o lici negociere directă prin care s-a angajat prin contract secret o firmă care să le dea oamenilor apă îmbuteliată de la izvor în bidoane gata omologate. Desigur, prețul era mai mic decât la magazin deci nu a fost nici un motiv pentru a se investiga atribuirea contractului.

Rămăsese și problema cozilor și s-a decis că pentru a lua apă (de la firmă sau de la izvor) e necesară o programare cu 5 zile lucrătoare înainte la serviciul de informare a cetățeanului. Din cauza reducerilor de personal, programările se puteau face numai joi între orele 10 și 12. 

Izvorul și compania de îmbuteliere aveau nevoie de avize sanitare. În primul an se obțineau pe baza unei declarații pe proprie răspundere și a unui aviz de conformitate care se elibera după 14 zile lucrătoare de Ministerul Sănătății. Avizul de conformitate avea la bază o investigație a unui laborator privat autorizat să facă analize de apă. Probele de apă erau aduse de compania de îmbuteliere și predate pe bază de proces verbal. Primăria nu trimitea probe de apă ci se folosea de un certificat de conformitate a apei de izvor eliberat de Direcția Ape Potabile. Certificatul de conformitate se elibera în baza unui declarații pe proprie răspundere date de constructorul izvorului. Ulterior avizul de la Minister se obținea în baza certificatului din anul anterior de la Direcția Ape Potabile. Certificatul de la Direcția Ape Potabile se obținea pe baza avizului din anul anterior de la Minister.

Analizele de apă se făceau în continuare dar nu mai erau necesare la dosar pentru obținerea avizelor. După ce laboratorul a intrat în insolvență și a fost lichidat s-a renunțat și la analizele de apă.

La câțiva ani constructorul izvorului a intrat și el în insolvență și a fost lichidat. Certificatul de conformitate s-a eliberat în continuare în baza declarației inițiale a constructorului.

Pasul 4: Mor oameni

Recent 34 de oameni au avut siptome de otrăvire după ce au băut apă de la izvor. 7 au murit. Procuratura a cerut toată documentația firmei, Primăriei și Ministerului Sănătății. Au făcut și o fotografie anunțului de pe izovor care spunea că apa este testată.

Pasul 5: Căutarea vinovaților

După terminarea cercetărilor procurorii au trimis în judecată angajații de la Direcția Ape Potabile, de la Minister, de la fosta firmă de construcții și de la fostul laborator. A fost chemată în judecată și firma care făcea fracturare hidraulică în Parcul Obor și funcționarul care supraveghea izvorul.

Pasul 6: Pedepsirea nevinovaților
Instanța a hotărât că cei de la Direcție au respectat legea la emiterea certificatului. La fel și cei de la minister. Firmele ca persoane juridice nu mai existau deci nu puteau răspunde. Angajații lor de asemenea, respectaseră legea. Firma care făcea fracturare hidraulică primise toate avizele necesare și nu era vinovată.

S-a decis pedepsirea funcționarului care supraveghea izvorul pentru neglijență în serviciu având în vedere că știa sau ar fi trebuit să știe că apa izvorului este contaminată.


Birocrație plăcută!

Standardele şi administraţia publică

Standardele şi administraţia publică

Oamenii au tendinţa de a deveni indiferenţi faţă de lucrurile care îi înconjoară. Foarte puţin apreciate şi înţelese sunt standardele - un cuvânt care nu ar trebui să aibă plural. Standardele sunt cele care se asigură că atunci când cumpărăm o piuliţă de 14, aceasta se va potrivi pe un şurub de 14 care va putea fi strâns cu o cheie de 14. Standardul face să meargă afişarea paginilor web pe Windows, Linux, Mac şi alte device-uri. Standardul te ajută să faci o poză pe mobil să o transmiţi pe bluetooth sau USB pe calculator şi apoi să o printezi sau să o trimiţi pe mail sau să o pui pe facebook. Standardul face posibilă comunicarea dintre avioane şi turnurile de control - cu consecinţe benefice pentru prevenirea tamponărilor între aeronave.

Standardele sunt reguli şi cerinţe care asigură uniformitate şi predictibilitate într-un domeniu. Când calculatorul detectează USB datele trebuie să aibă un anumit format. Dacă faci un device care transmite semnale aiurea nu îl poţi conecta la nimic. Nu este deştept să fii original prin nerespectarea standardelor pentru că vei fi absolut izolat.

Acum ceva timp am luat o mufă Mini USB de pe biroul fratelui meu. I-am zis că o iau pentru mobilul meu şi că după ochi se potriveşte. Mi-a zis că Mini USB are vreo 4 standarde şi câteva varietăţi proprietar... Dezarmant. La ce mai foloseşte să le spui standarde dacă există atâtea. Pe partea economică multitudinea de standarde este explicabilă. Economia de piaţă ideală este un sistem benefic doar pentru consumatori nu şi pentru producători. Acceptarea unui standard înseamnă concurenţa de la egal la egal cu toţi cei care acceptă standardul respectiv. În domeniul web, crearea de “standarde” specifice era o metodă eficientă de a favoriza anumite browsere. După apariţia standardelor w3c , cei care erau “originali” au devenit proscrişi şi toată lumea a început să concureze la acelaşi nivel. În privinţa mobilelor se poate vedea cum producătorul îşi doreşte consumatori captivi. După ce ai cumpărat un mobil nu mai poţi cumpăra căşti, încărcător sau baterie de la alt producător, chiar dacă sunt mai performante. Pentru un producător e mai important să fie sigur de segmentul lui de piaţă, decât să “rişte” să atace segmentul altui producător. În economia de piaţă este explicabil ca anumite segmente să nu fie standardizate, statul sau UE intervenind uneori ca să pună ordine în lucruri. Domeniul public trebuie însă să fie un domeniu al standardelor.

European Commission Pushing Micro-USB Standard for Cellphone Chargers

Din păcate, în ce priveşte administraţia românească, creativitatea în privinţa lipsei standarelor poate fi invidiată şi de un scriitor. Pe Kafka l-a fascinat în orice caz. Să luăm un exemplu de şcoală: actele care descriu relaţia student- facultate. Acestea sunt: carnet de student, legitimaţie de student, card bibliotecă, cupoane călătorie. Voi demonstra că se poate ca 1 act să îndeplinească mai bine funcţiile celor 4.

Să analizăm pe rând cele 4 acte. Carnetul de student este inutil. Nu poate fi folosit pentru aflarea notelor pentru că acestea se trec în cataloage şi se comunică pe internet. În acelaşi timp carnetul de student nu dovedeşte în nici o situaţie calitatea de student. Pentru aceasta este nevoie de adeverinţa de student - 2 zile pentru obţinere, minim. Carnetul de student trebuie vizat în fiecare an -2 ore pierdute.

Legitimaţia de student este folosită pentru obţinerea de reduceri şi pentru dovedirea calităţii de student în unele cazuri. În celelalte cazuri este nevoie de, aţi ghicit, adeverinţa de student. Legitimaţia de student trebuie vizată în fiecare an - 2 ore pierdute.

Carnetul de cupoane de călătorie se ia în fiecare an. Acesta trebuie completat pentru fiecare călătorie. Pentru acesta se depune o cerere - 2 ore pierdute.

Cardul de bibliotecă se reînnoieşte în fiecare an în urma plătirii unei taxe şi a depunerii de timbre şi coli de hârtie (sic!) - 2 ore pierdute.  

Ce ar fi dacă ai avea un singur card care ar necesita în total 1 oră în anul 1? Ce ar fi dacă acest card ar face tot ce fac cele 4 acte şi mult mai mult? Se poate. Dacă ar exista voinţa de a crea o bază de date şi o infrastructură de acces la această bază de date plus cardul magnetic. Apoi fiecare insituţie ar accesa pe baza unui protocol special acestă bază de date şi ar afla informaţiile despre student: câte călătorii mai ai, dacă mai eşti student, dacă ai cărţi împrumutate, dacă eşti student la două facultăţi, dacă iei bursă de la două facultăţi, ce note ai etc. Dacă vrei să afli ce note ai acum, trebuie să depui o cerere, să plăteşti şi să aştepţi.

Creativitatea administraţiei publice se regăseşte şi în crearea site-urilor. Încercaţi un exerciţiu simplu: alegeţi 3 instituţii la întâmplare şi încercaţi să aflaţi următoarele informaţii: cine conduce instituţia, care este instituţia supraordonată, care sunt actele emise de instituţia respectivă, procedurile de emitere, datele de contact. Contrar aşteptărilor, pentru fiecare instituţie vă va lua cam la fel de mult pentru că în lipsa standardelor nu există învăţare şi îmbunătăţire. Hai să ne imaginăm un stat în care găseşti o informaţie anume în acelaşi loc pe site-ul fiecărei instituţii. Hai să ne imaginăm şi un protocol care accesează aceste informaţii pentru fiecare instituţie; agreagarea datelor ar fi o floare la ureche. Apoi am putea avea o hartă a lucrărilor stradale din capitală sau vom putea compara banii investiţi pentru panseluţe în diverse zone ale ţării. Cât timp ar economisi cetăţenii români în acest fel? În câţi bani s-ar traduce acest timp? Cu cât mai eficientă ar deveni activitatea în România? Câţi investitori nu ne-ar mai ocoli ţara? - politicienii nu au dreptul să invoce nici o scuză când răspund la aceste întrebări.

Citiţi mai multe despre efectele birocraţiei asupra investitorilor:

Birocraţia statului goneşte investitorii

RAPORT: Birocratia si infrastructura limitata pun bete in roate investitiilor in eoliene

Birocratia si politicile economice ale Guvernului, principalele probleme pe care le acuza investitorii...

Investitorii straini: \'Marea problema a Romaniei este birocratia\'

Birocratia din vestul tarii ii pune pe fuga pe investitorii straini

Ce pot face cetăţenii români ca aceste lucruri să se întâmple? Prima variantă este să bocească, să spună că politicienii nu se gâdesc decât la ei, să spună că în România nu se întâmplă nimic şi alte lamentări penibile.

A doua variantă este să înţeleagă ce putere imensă au Cetăţenii atunci când vor ceva. Ei pot să organizeze dezbateri publice, să facă activism, să facă proiecte ONG, să acceseze fonduri externe, să depună plângeri, să protesteze, să facă nesupunere civică, să dea în judecată, să ridice excepţii de neconstituţionalitate, să ajungă la CEDO, să aibă iniţiative legislative şi să voteze. Posibilităţiile sunt atât de multe încât va trebui să scriu  separat despre asta.

Până atunci, răspândiţi viral ideea de democraţie digitală şi avantajele pe care aceasta le implică.

Victor Drăghicescu 01 10 2010

Tipuri de furt

Furtul de bază

Furtul de bază e trecut în Codul Penal (CP) la furt, tâlhărie, furt de curent, de folosință, de mașini sau de petrol. Furtul de bază e furtul grobian care presupune să iei lucruri de la cineva. Tâlhăria e furt plus snopit victima; asta și exemplul bizar de la drept în care cineva trece pe lângă tine și îți ia căciula - situație care e tâlhărie și nu furt pentru că doctrină.

Nu e prea mult de spus despre furtul de bază. E vechi, primitiv și eficient. Sigur ușile sunt mai bune, alarmele sunt mai bune, senzorii sunt mai buni, dar și șperaclul și ranga sunt la fel de bune. Ăștia s-au descurcat cu un clește. Practic știm să recunoaștem ce este furtul de bază și să îl pedepsim moral și legal.

Furtul mediu

Odată cu evoluția socială oamenii au descoperit metode mai rafinate de a fura. Furtul mediu e în CP la delapidare și deturnare de fonduri. Practic furtul mediu se bazează pe autoritatea pe care o primește cineva ca să administreze bunurile altcuiva. Din poziția asta ar putea să procedeze ca un hoț simplu, dar ar fi prea evident. Așa că se folosește și o aparență de legalitate.

De exemplu, tu ai bani și îți faci o firmă. Pentru că având bani nu ai timp mă pui pe mine Dinu Păturică  manager. Eu nu voi pleca cu sacul de bani și cu cagula pe cap din firma ta. Voi încheia un contract cu firma fratelui meu prin care îi acord un împrumut cu dobândă mică, sau voi cumpăra șurubelnițe la un preț de 5 ori mai mare (firma ta fiind of firmă de perne). La fel și dacă sunt funcționar public: cumpăr lucruri scumpe printr-o licitație cu condiții ilogice și primesc avantaje de la o firmă privată. Dacă vreau să fiu rafinat, nu primesc nimic de la firma fratelui meu, dar ea încheie un contract avantajos cu o firmă a mea. La prima vedere nu fur nimic direct de la angajator sau stat, dar, dacă privești imaginea de ansamblu, îi iau banii indirect.

Asta sau mă fac preot (preoții nu știu dacă să îi pun la privat sau la stat și d-aia fac o categorie separată) și primesc bani gârlă pentru ”lăcașul de cult” și apoi le explic oamenilor cum să voteze și la sărbători binecuvântez conducătorii țării pentru că fac treabă bună. Ca un bonus pun o pictură cu Sfântul Gigi Becali în Biserică. Chiar dacă nu primești nimic de la Gigi, poți să îi faci cântec OMFG.

Practic furtul mediu este tot furt pentru că obții ceva ce nu ți se cuvine. Legal poți să demonstrezi furtul mediu dar ai ceva mai mult de muncă. În orice caz poți să îți recuperezi banii sau valorile. La furtul mediu există deja probleme de identificare. Deși creierul uman recunoaște ușor furtul de bază, la furtul mediu nu prea se descurcă. Majoritatea oamenilor nu văd furtul din banii publici ca o problemă pentru că ie de la stat. Fiind un furt mai rafinat și elaborat legătura dintre un schimb de terenuri dezavantajos sau o licitație trucată și lipsa de fonduri pentru orfelinate e greu de observat pentru omul neavizat. Dacă persoana vinovată a mai făcut și niște acte de caritate sau dacă există și alte persoane vinovate de furt mediu, deja opinia publică îl consideră pe infractor victimă.

O listă cu cât s-a furat din domeniul public aici.

Furtul avansat

Ultimul stadiu de furt este furtul avansat sau legal. Furtul avansat nu e trecut în CP pentru că este legal. Furtul avansat este totuși furt pentru că presupune că o persoană este sărăcită în beneficiul altcuiva fără să primească nimic în schimb. Fiind atât de rafinat furtul avansat nu poate fi oprit decât prin schimbarea legii.

Poți să furi avansat dacă pui taxe multe și încurcate ca oamenii să nu își dea seama cât plătesc de fapt. Poți să mai furi oamenii dacă institui monopoluri legale care să îi jupoaie. De exemplu notarii sunt un monopol legal. Vrei să renunți la un drept, să cumperi o casă sau să faci o donație: mergi la notar care îți cere după posibilități: un rinichi, primul născut, jumate din împărăție. Moare cineva și îți lasă moștenire: taxă pe moștenire pentru că lege!

Își pun oamenii centrale termice pentru că caloriferul este rece ca un urs polar? Bam. Birocrație infectă ca să renunțe la contractul cu RADET. Ai curent acasă? Bam. Taxă radio și TV pentru că lege. Își cumpără oamenii mașini SH din străinezia? BAM! taxă de primă înmatriculare, taxă de mediu 1, taxă de mediu 2, taxă de mediu se întoarce. Au oamenii câine necastrat? BAM! Taxă pe câine necastrat.

Are omul niște bani BAM! inflație.

Are omul o mașină! BAM rovinietă, accize, timbru de mediu.

Vrea omul fonduri EU? BAM! Birocrație și proceduri idioate. BAM firme care câștigă tot timpul proiectele.

Vrea omul să facă o afacere? Trebuie să facă cont la bancă ca să poţi să îl porpreşti când vrei.

Furtul avansat nu este observat de aproape nimeni. De exemplu cineva îmi spunea că avea impresia că TVA merge la comercianţi....Oamenii cred că plătesc cam o treime din salariu către stat. Asta este fals şi oamenii ăştia explică de ce românul plăteşte 2 treimi la stat.

Indicele de libertate economică al României este aici puteţi să comparaţi evoluţia României faţă de Bulgaria şi Noua Guinee aici.

Semne că vei pierde o dezbatere publică

Te repeți

Argumentarea este un proces iterativ i.e. afirmațiile aduse de cele două părți se rafinează și se modifică pe măsură ce dezbaterea avansează. Dacă ai impresia că poziția ta în dezbaterea publică este privilegiată și că nu trebuie decât să repeți ce ai spus mai devreme indiferent de ce spune adversarul, probabil că în timp vei pierde acea dezbatere. E adevărat că pe termen scurt oamenii sunt iraționali - mi-e de multe ori rușine că am predat dezbateri și gândire critică unor elevi care vor ieși în lume să se întâlnească cu ”omul cu gândire beton” - care va ști să repete aceeași poezioară indiferent de argumente. Repetiția religioasă a ”argumentelor” (nu ar mai trebui numite argumente după ce ți s-au adus contra-argumente) ajută la îndoctrinare pentru că formează reflexe (brain pathways). 

Reflexele sunt bune pentru că ocolesc gândirea și nu trebuie să oferi niciodată explicații populației care aderă reflex la ideea ta. Ca să formezi gândire reflexă în oameni trebuie să folosești propoziții scurte și ușor de reținut. NU folosi dovezi, nu face raționamente. Pur și simplu găsește ceva ce poate fi ușor repetat.  

A spune că femeile trebuie protejate de violența domestică pt. că..... (de aici nu mai trebuie ascultat), reflexul intră în acțiune, ocolește gândirea și răspunsul este: și-o merită pentru că sunt proaste. A spune că biserica nu ar trebui finanțată de stat pt. că ...., răspuns reflex: suntem majoritar creștin-ortodocși, minoritatea sectantă trebuie să se supună. A spune că trebuie să încurajăm investițiile străine pt. că ...., răspuns reflex: ăștia ne cumpără țara fără să tragă un glonț.

Chiar și așa, pe termen lung omenirea este oarecum rațională. Ideile foarte proaste care limitau arbitrar drepturile unor oameni au rămas în același stadiu în timp ce argumentele împotriva lor au evoluat și au strâns dovezi. În final vei rămâne alături de un număr din ce în ce mai mic de oameni care pot să repete alături de tine.

Vorbești pe lângă subiect 

Când oamenii dezbat despre necesitatea vaccinării copiilor, adu-le aminte despre toate eurile (nu cele lirice) care există în mâncare. Când oamenii dezbat despre demisia de onoare în cazul unei cercetări penale sau a unei condamnări în primă instanță, adu-le aminte despre prezumția legală relativă de nevinovăție. Când se discută despre legitimă apărare în cazul Zimmerman, fă o descriere a trecutului fiecărei persoane și a ideilor la care aderă. Când oamenii vorbesc despre frauda de la Bac, adu-le aminte că este numai o diversiune prin care Băsescu încearcă să distragă atenția de la referendum. De fapt orice este o diversiune.

Până la urmă oamenii o să se plictisească de aberații și vor vrea să discute despre subiectul respectiv. Pentru că nu ai adus argumente logice vei pierde.

Faci pe victima

Oamenii țin cu victima. Chiar dacă ești majoritar și există statistici și studii despre discriminarea minorităților și a femeilor, găsește cazuri izolate de persoane din majoritate abuzate și declară că majoritatea este victima minorității.

Metoda asta o să țină cam până când toată lumea își dă seama că la un moment dat faci parte dintr-o minoritate și că e bine ca în general minoritățile să fie tratate decent.

Faci apel la natură

Dacă adversarul ideii care te face să te simți în siguranță insistă cu argumente, explică-i ce este natural și plăcut Domnului. Explică-i cum nu sunt naturale: homosexualitatea, egalitatea între sexe, medicamentele, vaccinurile, mâncărurile, etc. etc. Dacă nu înțelege explică-i mai pe înțelesul lui: Așa a lăsat Dumnezeu, așa s-a pomenit. Ignoră faptul că tutunul, uraniul și veninul de șarpe-scorpion sunt naturale, iar aspirina, penicilina, glicerina, sunt produse ”sintetic”. Ignoră că ar fi natural să ne dăm în cap pe stradă plus toate lucrurile oribile despre care zice Freud, ignoră faptul că legea și morala limitează ”naturalul” ca să putem avea o viață suportabilă.

Metoda asta o să meargă cât timp vei reuși să îl ții pe recalcitrant departe de orice surse de cunoaștere și de orice fel de prezentare a erorilor de logică. Dacă capătă acces astfel de surse totul este pierdut. Va avea idei, va pune la îndoială și va critica. Lumea ta naturală se va nărui și totul va fi ”cu fundul în sus”.

Ești ilogic și inconsecvent

Dacă crezi în ceva foarte tare: discriminare, biserică, societate retrogradă, corupție etc, nu ai nevoie de argumente. Trebuie doar să crezi din tot sufletul. 

Dacă crezi suficient de tare, poți să aplici standarde duble: românii din diaspora nu plătesc taxe în România și nu ar trebui să voteze chiar dacă majoritatea oamenilor cu drept de vot din România nu plătesc taxe. Homosexualii nu pot face copii deci nu trebuie să adopte spre deosebire de cuplurile heterosexuale infertile care pot să adopte copii pentru că nu îi pot face.

Când credința este puternică în sufletul tău, poți să te contrazici: ”ne năpădesc țiganii”, ”Antonescu... etc. etc.”, menținem ajutoarele sociale pentru oricâți copii.

Credința îți permite să fumezi pe alți oameni sau să arunci pe jos pentru că și alții o fac, pentru că alții poluează mai mult, pentru că oricum aerul e poluat, pentru că nu sunt coșuri de gunoi și pentru că oricum vom muri de la aerul infect pe care îl respirăm. Ca picătură ce ești nu trebuie niciodată să recunoști că faci parte din inundație. Și în nici un caz nu te uita la eroarea de logică Tu quo sau  two wrongs don't make a right.

Se știe că dacă ai credință poți să faci lucruri pe care alți oameni nu le pot face. Poți să te revolți la corupția unui politician, dar să nu te deranjeze corupția ta. 

În orice dezbatere publică există zona albă - oameni convinși, zona gri - oameni indeciși, zona neagră - oameni care nu pot fi convinși. Dacă ești ilogic zona albă devine gri și zona gri devine cu timpul neagră.

Nu ai dovezi

Credința nu are nevoie de dovezi. Dacă chiar crezi, nu ai nevoie de dovezi. Dovezile celorlalți sunt făcături. Nu te uita pe statistici și studii. În comunism era mai bine. Statisticile referitoare speranță medie de viață (da, Google poate să facă asta), pib pe cap de locuitor, indice de dezvoltare umană, număr de mașini, calculatoare conectate la internet, mortalitate infantilă etc. sunt făcături. Tu știi. Tu ai văzut cu ochii tăi. Nu ai nevoie de dovezi ca să demonstrezi ceea ce deja știi.

O să îți meargă așa cât timp vei putea să îi ți pe oameni departe de dovezi. Internetul te va ajuta în acest sens cu poze cu pisici.

Jignești

Ceilalți sunt doar niște ..... (introdu apelative aici). Faptul că poți să îi denumești atât de ușor te scutește de a îi asculta și de a le demonta argumentele. Sunt doar niște drogați, poponari, usliști, băsiști, @#$#%, *$&!@, $@*%&. După cum ne învață logica elementară valoarea de adevăr a unei propoziții este direct legată de persoanele care o spun. De exemplu, dacă un homosexual spune 1+1=2, e greșit. Dacă un creștin spune că pământul are 6000 de ani e corect. Există persoane ( de exemplu femeile) care nu au dreptate niciodată. 

E bine de știut că dacă nu ai timp să te documentezi pe o temă, poți să te uiți la partea care înjură mai tare și există șanse mari ca partea respectivă să aibă dreptate. Nu ar înjura așa dacă nu ar avea.

Metoda asta de argumentare este foarte eficientă. Vei câștiga orice dezbatere publică prin această metodă cât timp afirmația care e spusă de adversarul care nu are niciodată dreptate nu va fi preluată de alte persoane: celebrități, intelectuali, oameni de știință, persoane publice, profesori, cercetători. Pentru că singura ta armă este calitatea persoanei care susține o afirmație în momentul în care oameni ”de bine” susțin poziția opusă ai pierdut.

Statistici

Dacă metodele de mai sus sunt prea greu de urmărit (și dacă argumentezi ca mai sus e probabil să fie), poți să te uiți pe statistici ca să vezi cum stai. 

La căsătoria între persoane de același sex stai bine.

La legalizarea prostituției e iarăși bine.

La legalizarea drogurilor e bine.

Dormi liniștit și nu te chinui să formulezi argumente; lumea va fi la fel când te trezești.

PS Nu cred că cei care susțin ideile de mai sus nu au dreptate, dar în majoritatea cazurilor sunt avocați slabi ai cauzei lor.