2014/11/07

Dezbateri fundamentale: Definitia succesului

Am urmărit o serie de documentare foarte bune despre criptografie (vi le recomand). O idee importantă este că la început trebuia să descriem pe larg obiectul care era subiectul mesajului transmis. De exemplu, dacă aș fi vrut să vă povestesc despre un pom aș fi desenat un pom. Acum scriu pom și știți despre ce este vorba. În timp hieroglifele s-au contras în ideograme și apoi în litere. Practic numărul de litere a scăzut constant. Am contras mesajele. Platon considera că toți pomii sunt instanțieri imperfecte ale ideii pure de pom. Mesajele sunt foarte centrate pe esențial, pe idee.

Deși e eficient la nivel de spațiu utilizat pentru mesaj, contracția comunicării la idei din ce în ce mai pure ne-a făcut să dezbatem din ce în ce mai prost. Foarte multe dezbateri nu mai urmăresc compararea unor măsuri sau valori, ci urmăresc să încadreze o idee la dreapta sau la stânga, în democrație sau totalitarism. Cuvintele astea par să economisească timp și să termine demonstrația logică, am demonstrat că o măsură este de dreapta/stânga deci este bună/rea. Sau am ”reușit” să demonstrez că o măsură este democratică/totalitară deci este benefică/dăunătoare sau morală/imorală. De fapt am ajuns să nu mai demonstrăm nimic prin aceste dezbateri pentru că pierdem infinit de mult timp să discutăm despre:
  • ce este democrația
  • ce este inclus în democraţie şi ce nu este inclus în democraţie
Dezbatem pe definţii. Toată dezbaterea se duce pe a include ideea sau adversarul într-o categorie care este aprioric rea sau bună. Cuvintele astea generice sunt atât de abuzate şi de des folosite încât eu sincer nu mai înţeleg ce înseamnă. Mai mult, cred că fiecare înţelege altceva prin democraţie, bine, libertate etc. Dezbaterile de genul ăsta ajung să se repete până la nivel de frază şi topică. Este un miracol dacă o dezbatere despre libertate nu o să conţină şi fraza libertatea mea se opreşte unde începe libertatea celuilalt... Deşi sună inteligent, această frază nu aduce prea multă informaţie la masă cât timp defineşte libertatea individuală în funcţie de libertatea individuală a altuia. Nu ştim dacă altul are acelaşi tip de libertate, sau o libertate complementară. Nu ne ajută cu nimic de fapt.

Ca test întreb orice grupă nouă de debateri dacă ar vota cu cineva care promite că rezolvă problema câinilor vagabonzi. Aproape toţi votează da. Pe urmă îi întreb ce au votat. "Rezolvarea", îmi răspund. Ce presupune rezolvarea nu îi mai interesează. Delegăm şi ascundem foarte mult sub cuvinte. Din cauza asta nu întrebăm cum şi de ce. Din cauza asta votăm cu "Nu ne vindem ţara", "Cheia e la tine" şi "Să trăiţi bine". Din cauza asta nu ne întrebăm de unde se vor mări pensile şi cum o să scadă taxele. În momentul în care am începe să întrebăm cum s-ar implementa o idee am distruge orice dezbatere politică actuală.

99% din români sunt "creştini". Asta înseamnă că cred în Dumnezeu, în Creaţie, în Biblie, în interpretarea literală a Bibliei. Susţin ei biserica? Se comportă omenos în societate? Sunt pro sau anti avort? Vor religie în şcoli? Nu ştim ce vor şi ce este mai bine. Ştim doar că 99% sunt creştini.

x% din români sunt eurosceptici. Vor ei desfiinţarea UE? Au probleme cu reprezentativitatea? Îi deranjează reprezentativitatea şi deficitul de democraţie? Îi deranjează birocraţia UE? Au probleme cu politica de liberalizare a pieţei gazelor? Ce înseamnă că sunt eurosceptici?

Definiţiile şi cuvintele cu înţeles specific ar fi trebuit să ne ajute să scurtăm comunicarea. Practic ele sunt un fel de scurtătură în gândire. Toată lumea vrea să fie o democraţie. Până şi statele totalitare ajung să se intituleze democraţii. Poblema apare când mergem pe scurtături care nu mai ştim unde duc sau de unde au pornit. Avem comunicare mai rapidă. Avem un cuvânt care descrie un întreg sistem de guvernare, dar acesta este folosit în atât de multe situaţii nepotrivite încât nu mai înseamnă nimic.

Şi invers este foarte comod ca cineva să fie: comunist, fascist, panicard verde, golan, băsist, antenist, atei-satanişti, pupători de moaşte, asistaţi social etc. Proteste de mii de oameni care strigă pentru Roşia Montană, anti-corupţie, anti-partide, anti-corporaţii, anti-privatizare sănătate, anti- confiscarea Revoluţiei, sunt reduşi la un cuvânt sau o frază. Românii care nu au putut vota în diaspora au fost "agitatori". E mai comod să clasifici denigrator decât să vezi ce vor ăia. Dacă începi să vezi ce vor ăia trebuie să gândeşti, să îţi pui probleme. Lumea ta este pusă sub semnul întrebării. Poate eşti forţat să le răspunzi articulat. Poate nu poţi. Poate ridică probleme legitime la care nu ai răspuns de pe poziţia ta. Mai bine îi pui într-o cutie, pui o etichetă pe ea şi speri să dispară. Doar că nu o să se întâmple asta. Dacă nu demontezi ideea, ea va reapărea, va evolua, va câştiga noi adepţi şi vei rămâne în minoritate.

Într-o dezbatere asigură-te că tu şi adversarul vorbiţi de acelaşi lucru. Încercă să nu faci dezbaterea pe definiţii. Tot ce ocupă mai mult de 10% din dezbatere nu mai ţine de definţii şi e un argument în sine. Dacă dezbaterea este prea mult despre dacă ceva este într-o categorie sau alta înseamnă că ceva este greşit. Dezbaterea trebuie să fie despre dacă a>b sau b>a, nu despre a sau b aparţin categoriei c.

2014/11/05

De ce nu a mers el la vot

Mersul cu taxiul e bun pentru eşantionare. În afară de înjurături, taximetriştii sunt foarte diferiţi între ei. De la cel cu o viaţă mai complicată decât o telenovelă până la cel de azi.

- Aţi mers la vot?
- Nu...
- A... ok..
- M-am rătăcit în Făgăraş. Eram pe traseu şi am pierdut marcajul.
- Aha.
- Au tăiat ăştia tot frate, au tăiat şi copacii cu marcaj. Să-mi bag ¤#"% în ei. Trebuia să ajung de pe triunghi roşu pe pătrat albastru şi am ajuns în ¤#"/.
- Uau! Cred că e infracţiune asta. Sau era. Sigur este distrugere de semne. (nu există în cod dar ar trebui să fie).
- Ne-am rătăcit patru ore, am ieşit din munţi pe la 11. Nu mai era de vot. Am ajuns la o râpă, unul a luat-o la stânga, unul la dreapta şi eu am luat-o prin râpă... eram trei, eu şi doi prieteni. Să dea dracu dacă am mai văzut aşa ceva. TOT era tăiat absolut tot. Sper să se prăvălească muntele pe Victoria. Să nu mai taie nimic. N-am găsit nici unul nimic. Până la urmă tot după urmele de mistreţ ne-am luat ca să ajungem la râu că altfel rămâneam pe acolo. Pe urmă se plâng că vin peste ei mistreţi şi urşi.
- Dacă au rămas fără casă, n-au ce să facă. Da nu cred că ţăranii taie pădurea, mai mult corporaţii. Ţăranii încearcă să-i oprească, dar când vine poliţia nu se întâmplă nimic.
- Exact! Când lucram acolo vedeam 5-10 camioane cu lemne pe acelaşi bon. Schimbau bonul numai când îi prindea. Puneau numai fără permis să conducă. Ai văzut acum o săptămână accidentul cu 4 morţi?
- Nu cred, nu.
- A trecut unul fără permis şi a dat cu buştenii peste ei. A ras 4 oameni. Aşa îi lasă să conducă.
- Dumnezeule.
- Am lucrat şi eu pentru ei şi am plecat de inimă rea... nu ştiam, dar nu am mai suportat când am văzut. Câte zece camioane plecau cu un singur bon de la Ocolul Silvic. Nu le zicea nimeni nimic. ¤"%#" în gură să-i )%¤". Da când am plecat le-am făcut-o. Am intrat cu maşina într-o stâncă şi am făcut-o praf. N-o mai repară. Doi ani am mers dup-aia să plantez ghindă. Am plantat de nu mai ştiu de mine.
- Să vă răscumpăraţi.
- Să încerc...

2014/09/14

Dezbateri fundamentale: Om vs. societate

După discuţia cu Bogdan care trainuie niște debateri la CNMV am decis să scriu o serie de articole despre dezbateri fundamentale. Seria asta de articole se adresează persoanelor care au făcut dezbateri sau care au o înțelegere bună a ideii de argument, afirmație, raționament, exemplu.

Dacă eşti dintre oamenii care ascultă un exemplu care ilustrează un raţionament şi pe urmă contrazice exemplul, poţi să închizi calculatorul; internetul s-a închis pentru azi.

Mă refer la oamenii cărora le dai un exemplu despre reducerea taxelor pentru că asta încurajează inovaţia şi ei te înjură pentru că eşti vândut străinilor....

Om vs. societate

Dezbaterea om vs. societate este probabil să apară în multe discuții de politici publice sau despre valori morale. De exemplu, ascultăm toate telefoanele, înregistrăm mailurile, cerem buletin la cumpărarea unei cartele de telefon, punem pe toată lumea să ţină caloriferele la minim 18 grade, cerem avizul asociaţiei de proprietari dacă cineva vrea să aibă câine, publicăm cazierul judiciar al fiecărei persoane, etc.

De la început trebuie să nu intrăm în dezbateri fără sens: omul este important, dar societatea este importantă, dar societatea este formată din oameni etc. Discuţia asta se învârte în cerc şi nu face decât să arunce truisme:
şi societatea şi omul sunt importante şi societatea este formată din oameni şi oamenii de obicei trăiesc în societate. E ca şi când pentru a determina culoarea unei mese îi măsurăm lungimea.

Ca să ajungem la nişte rezultate cu sens/dezbaterea să fie bună şi să câştigăm multe puncte, trebuie să avem nişte criterii. Nişte criterii la care m-am gândit sunt: utilitarismul măsurii, potenţialul de abuz, alternativele măsurii, răul activ vs răul pasiv.

Pe utilitarism va câştiga întotdeauna societatea, dacă partea care susţine individul nu este capabilă să facă o analiză atentă a subiectului şi uneori chiar şi în acest caz. Utilitarismul e puternic pentru că oferă rezultate măsurabile, dar este înfricoşător pentru că utilitarist este raţional să punem câte un dispozitiv de urmărire pe fiecare om.

De exemplu ne uităm la cât rău produce o faptă de corupţie şi la cât rău produce ascultarea tuturor telefoanelor cetăţenilor. Adunând contabiliceşte aceste răuri ne iese că este mai rău să scape fapta de corupţie decât să ne fie ascultate telefoanele. De fapt, aici este folosită o premiză insuficient demonstrată: că ascultatul telefoanelor poate descoperi fapta de corupţie. În unele cazuri poate descoperi fapta de corupţie, în altele persoanele vizate sunt mai inteligente, iar în unele cazuri corupţia reiese din documente. Deci într-o dezbatere despre ascultatul telefoanelor, ar fi bine să fie măsurat cât din corupţie poate fi prinsă cu ascultat telefoane. Dacă un procent mic poate fi prins, deja argumentul scade în relevanţă.

În acelaşi timp, o premiză insuficient demonstrată este faptul că ascultarea unui telefon nu produce nici un prejudiciu persoanei ("nu ai nimic de ascuns"). În general este adevărat, dar argumentul pentru ascultare nu mai este atât de puternic în momentul în care încep să fie contabilizate şi cazurile de abuz (pe larg mai jos). De exemplu guvernul obţine informaţii despre faptul că un protestatar are o amantă. Cauza pe care o susţine protestatarul poate să fie oricât de legitimă. Guvernul are o armă care îi permite să joace murdar: îl poate ameninţa pe protestatar cu divulgarea informaţiei. Societatea nu câştigă nimic din  faptul că află că protestatarul are o amantă, dar pierde dacă el poate fi şantajat cu fapte fără legătură cu protestul.

În concluzie, contează foarte mult nivelul la care se poartă dezbaterea. Dacă dezbaterea se poartă principial situaţia este mai grea pentru cei care apără individul. De asemenea, dacă discuţia conţine aspecte de implementare (ascultarea automată a telefoanelor, ascultarea cu mandat de la judecător, comunicarea ascultării pesoanei vizate la finalul anchetei, etc.) este mai greu de susţinut cazul de către cei care apără individul.

Sunt de asemenea situaţii în care societatea încearcă să impună reguli asupra unui grup de persoane aflate într-o situaţie specială/privilegiată. De exemplu ridicarea imunităţii unui parlamentar. În situaţia asta calculul utilitarist este mai uşor de făcut pentru că sunt cunoscute garanţiile de care se bucură parlamentarul. Utilitarist, societatea are minime avantaje de pe urma imunităţii paralamentarilor. Argumentele pentru păstrarea imunităţii ţin de posibilitatea de abuz şi de imaginea publică a parlamentarului. Din punctul de vedere al societăţii logic ar fi să scadă posibilitatea de abuz şi să nu îi pese de imaginea publică a parlamentarului. Adunate cele două valori nu depăşesc interesul  societăţii de a scăpa de un parlamentar corupt.

Riscul de abuz trebuie evaluat după formula:

risc = probabilitate X impact

În situaţia noastră riscul este dat de probabilitatea ca o autoritate publică să asculte abuziv telefoanele înmulţit cu impactul negativ asupra individului respectiv. Probabilitatea este greu de determinat, dar putem să facem nişte estimări. De exemplu, este improbabil să fie ascultată toată lumea tot timpul. Ar fi un efort care nu aduce nici un beneficiu. Cu toate acestea pot să fie ascultaţi oameni incomozi pentru putere: activişti, protestatari, jurnalişti, intelectuali, grevişti, opoziţie, "eco-anarhişti" etc. Cât de probabil să se întâmple asta ţine de garanţiile pe care le avem şi de cât de uşor le este autorităţilor să scape. Cazul Watergate a fost vorba despre opoziţie. În cazul Snowden a fost vorba despre toată lumea. În România, serviciile secrete sunt mai interesate de ecoanarhismul protestatarilor decât de corupția corporațiilor. Probabilitatea să fie ascultați oameni aiurea pare destul de ridicată. Care este impactul? În multe situații prin ascultare pot fi aflate lucruri banale sau stupide: x îi spune dovlecel iubitei lui, z sforăie, y are diaree, m este impotent sau l este gay. Oricare dintre astea nu ar avea efecte devastatoare asupra persoanelor (mai puţin partea cu gay pentru că România este homofobă). În alte situaţii am putea afla că t vrea să cheme un anumit martor într-un proces, r vrea să cumpere o nouă tehnologie, g urmează un tratament antidepresiv, etc. Deci impactul poate fi mare în unele dintre cazuri. Per total analiza asta nu foloseşte la mare lucru pentru că nu putem să adunăm valorile obţinute, dar putem să comparăm epiric ce enumerăm ca riscuri cu beneficiile presupuse de măsură.

Din nou jocul pe care îl poate face persoana care ţine cu individul este unul pierdut din start. Utilitarist beneficiul cumulat pentru societate va fi întotdeauna mai mare decât răul suferit de indivizi. Aici mai intră în joc şi 50 de ani de mentalitate comunistă în România ( la celelalte ţări nu am o explicaţie logică) în care tot ce nu ţine de lucruri de bază ca terorism nu are importanţă. Deci degeaba explici despre viaţă intimă că nu te va asculta nimeni.

Potenţialul de abuz vs. mecanisme de control

Latinii aveau o vorbă: cine îi păzeşte pe străjeri? În exemplul nostru cu ascultatul telefoanelor (şi recent cu înregistrarea cartelelor, intrarea pe calculator fără mandat, wifi doar cu buletinul) paznicul este SRI (şi restul de nu ştiu câte servicii secrete). Întrebarea legitimă este care este potenţialul de abuz şi cine îl supraveghează pe SRI.

Potenţialul de abuz poate fi şi el evaluat după formula de la punctul anterior, dar discuţia despre potenţialul de abuz se pune în contextul legii şi al mecanismelor de control. În prezent SRI dă rapoarte către preşedinte şi răspunde în faţa comisiilor parlamentare. Teoretic ascultările se fac cu mandat. Rămâne să ne întrebăm şi să dezbatem argumentat dacă mecanismele astea sunt suficiente ca să prevină abuzurile.


La potenţial de abuz susţinătorii individului ar trebui să disece mecanismele de control la nivel de principiu nu de aplicare. Pentru că dacă critică numai aplicarea nu este suficient pentru a combate ascultarea telefoanelor. Susţinătorii societăţii pot chiar să accepte deficienţe de implementare ale controlului dacă reuşesc să demonstreze că principiile sunt corecte. Per total înseamnă că trebuie efectuate mici schimbări la control, dar că ascultarea rămâne. Glonţul de aur pentru ambele echipe este un exemplu de abuz sau un exemplu de mecanism de control care a prevenit abuzul.

Alternative vs. specificitatea lucrului interzis


Ca mijloc de contra-atac pentru cei care susţin individul sunt foarte importante alternativele. În exemplul nostru cu înregistratul cartelelor şi al reţelelor wifi este relevant că putem prinde terorişti şi corupţi prin alte metode. În multe cazuri convorbirile telefonice sunt aberante, codate sau fac referire la nume şi evenimente necunoscute, deci sunt greu de folosit ca probă. Mai uşor este când se obţin înregistrări ambientale sau documente care probează corupţia. Într-un cadru privat nişte terorişti sau corupţi s-ar putea să vorbească mai pe şleau, iar documentele probează mult mai puternic circuitul banilor, cronologia actelor (gen cineva semnează un document de achiziţie înainte de a fi numit reprezentant legal).

Pe discuţia legată de alternative cei care susţin societatea au două argumente principale: uşurinţa aplicării măsurii şi preponderenţa folosirii lucrului reglementat pentru fapte ilegale. Uşurinţa folosirii măsurii este după părerea mea un argument slab. Nu ne interesează ca cetăţeni cât de uşor sau bine le este aturităţilor ci cât de bine ne este nouă. Deci dacă prevenirea teroriştilor sau a corupţilor este grea, autorităţile trebuie să muncească mai din greu.

Celălalt argument este că lucrul interzis/reglementat este preponderent folosit pentru a face rău. La cartele sau wifi nu prea ai cum să susţii asta. În alte cazuri lucrul respectiv este rău în sine şi nu există motive legitime ca să le păstrăm: bancnota de 500 de euro este folosită în principal de infractori sau " droguri date rape".

Ideea este că este simplu să distrugem societatea cu anarhie ca să păstrăm drepturile primitive ale omului, la fel cum este simplu să ajungem să trăim într-o utopie dictatorială unde totul este interzis dar oamenii sunt în siguranţă. Ce este cu adevărat greu este să cântărim cât restrângem din libertăţi pentru ca libertăţile să nu se anuleze reciproc.


2014/04/03

Alocarea responsabilităţii

Pasul 1: Avem o resursă
La Obor s-a construit o fântână. Toată* lumea este fericită**: oamenii dimprejur își pot lua apă curată de la 175 m adâncime. Pensionarii merg mai puțin, lumea consumă mai puține peturi pentru apă. Apa e mai curată. Există o senzație plăcută de țară: nu te mai duci să cumperi apă de la magazin ci iei apă de la izvor, deși stai în confortul orașului.

Pasul 2: Avem o problemă
Din păcate așa-i românu: îi dai un deget și îți ia toată mâna. Vin unii cu un cărucior plin cu bidoane să ia apă. Uneori vin și florari să ia apă pentru florile lor. Cel mai rău e că vin toți apucații din alte sectoare să ia apa pusă pentru cetățenii cu domiciliul în sectorul doi.

Pasul 3: Soluțilii
Primele propuneri au fost de desființare a izvorului pentru că se face abuz. Așa s-a procedat și când veneau florarii la cișmeaua din țarcul de câini. Dacă oamenii abuzează, trebuie închis. 

Din fericire, autoritățile chiar își doreau să găsească o soluție așa că s-a decis că să se pună un funcționar care să ceară buletinul tuturor celor care vor să ia apă. 

S-a decis că nu e ok să primești apă dacă nu ți-ai plătit taxele sau ai comis infracțiuni. Din momentul respectiv, funcționarul solicita copie buletin, cazier fiscal de la ANAF, certificat de atestare fiscală de la DITL Sector 2 și cazier judiciar.
Mai rămăsese problema celor cu cărucioare sau cu bidoane prea mari. S-a decis că nu se mai poate lua apă decât în bidon omologat de serviciul dezvoltare urbană direcția ape potabile (răspuns în 30 de zile după plata taxei de omologare).

Soluția propusă era totuși anevoioasă, așa că s-a decis să se ofere oamenilor și varianta mai civilizată. S-a organizat o lici negociere directă prin care s-a angajat prin contract secret o firmă care să le dea oamenilor apă îmbuteliată de la izvor în bidoane gata omologate. Desigur, prețul era mai mic decât la magazin deci nu a fost nici un motiv pentru a se investiga atribuirea contractului.

Rămăsese și problema cozilor și s-a decis că pentru a lua apă (de la firmă sau de la izvor) e necesară o programare cu 5 zile lucrătoare înainte la serviciul de informare a cetățeanului. Din cauza reducerilor de personal, programările se puteau face numai joi între orele 10 și 12. 

Izvorul și compania de îmbuteliere aveau nevoie de avize sanitare. În primul an se obțineau pe baza unei declarații pe proprie răspundere și a unui aviz de conformitate care se elibera după 14 zile lucrătoare de Ministerul Sănătății. Avizul de conformitate avea la bază o investigație a unui laborator privat autorizat să facă analize de apă. Probele de apă erau aduse de compania de îmbuteliere și predate pe bază de proces verbal. Primăria nu trimitea probe de apă ci se folosea de un certificat de conformitate a apei de izvor eliberat de Direcția Ape Potabile. Certificatul de conformitate se elibera în baza unui declarații pe proprie răspundere date de constructorul izvorului. Ulterior avizul de la Minister se obținea în baza certificatului din anul anterior de la Direcția Ape Potabile. Certificatul de la Direcția Ape Potabile se obținea pe baza avizului din anul anterior de la Minister.

Analizele de apă se făceau în continuare dar nu mai erau necesare la dosar pentru obținerea avizelor. După ce laboratorul a intrat în insolvență și a fost lichidat s-a renunțat și la analizele de apă.

La câțiva ani constructorul izvorului a intrat și el în insolvență și a fost lichidat. Certificatul de conformitate s-a eliberat în continuare în baza declarației inițiale a constructorului.

Pasul 4: Mor oameni

Recent 34 de oameni au avut siptome de otrăvire după ce au băut apă de la izvor. 7 au murit. Procuratura a cerut toată documentația firmei, Primăriei și Ministerului Sănătății. Au făcut și o fotografie anunțului de pe izovor care spunea că apa este testată.

Pasul 5: Căutarea vinovaților

După terminarea cercetărilor procurorii au trimis în judecată angajații de la Direcția Ape Potabile, de la Minister, de la fosta firmă de construcții și de la fostul laborator. A fost chemată în judecată și firma care făcea fracturare hidraulică în Parcul Obor și funcționarul care supraveghea izvorul.

Pasul 6: Pedepsirea nevinovaților
Instanța a hotărât că cei de la Direcție au respectat legea la emiterea certificatului. La fel și cei de la minister. Firmele ca persoane juridice nu mai existau deci nu puteau răspunde. Angajații lor de asemenea, respectaseră legea. Firma care făcea fracturare hidraulică primise toate avizele necesare și nu era vinovată.

S-a decis pedepsirea funcționarului care supraveghea izvorul pentru neglijență în serviciu având în vedere că știa sau ar fi trebuit să știe că apa izvorului este contaminată.


Birocrație plăcută!